Bunului meu prieten, Zoro
De mic copil mi-a fost frică de câini. Aveam în mine o spaimă care mă făcea să paralizez la orice întalnire cu ei. Ajunsesem la maturitate (biologică) şi relaţia mea cu aceste animale nu se schimbase. Poate de aceea aveam tendinţa de a nu-mi pune problema să am un câine de companie.
Totul s-a schimbat pentru mine în urma cu 3 ani. Brusc, în casa mea a apărut un câine. N-a intrat pe geam, nu a fost o vrajă. Pur şi simplu familia a hotărât că trebuie să avem un câine. Să nu vă închipuiţi că, gata, teama mea faţă de câini a dispărut. Zoro, potaia noastră de 3 luni, era mic şi simpatic. Dar, ca orice “tânăr” în formare, trebuia educat.
Aşa am intrat în posesia diverselor cărţi cu tematică… canină.
Am citit, am constatat, am înţeles, am învăţat.
Am învăţat în primul rând să recunosc comportamentul şi atitudinea lor în diverse situaţii. Nu ştiu să vi le descriu… Eu doar le simt. Acum, în funcţie de cum latră, de priviri, de mişcări, de poziţia cozii, ştiu care câini sunt “periculoşi” şi care câini sunt paşnici.
De aceea, acum pot trece fără teamă pe lângă câini care latră. Acum ştiu că foarte puţini sunt periculoşi.
Pentru că de la momentul în care l-am cunoscut pe Zoro am învăţat să merg pe bicicletă, am aflat despre proverbiala antipatie câini – ciclişti. Acesta este motivul pentru care m-am hotărât să sintetizez câteva informaţii.
Haideţi să cunoaştem cele două tabere:
Cicliştii
Pe ciclişti îi cunoaşteţi. Au bicicletă, unii au cască, claxoane, lumini… poate şi veste reflectorizante.
Pe lângă aceste accesorii, la unii am remarcat diverse spray-uri minuscule, aşezate strategic, la îndemână.
La alţii, am vazut atârnate de ghidon cutiile negre, cu ultrasunete. Am văzut şi tipi care umblau cu bastoane după ei. Alţii spuneau că sunt gata în orice moment să scoată lanţul antifurt, pentru a lovi cu el.
Unii afirmă ca stropesc câinii cu apa din bidon.
Alţii…
Pe cei cu spray-uri de „autoapărare” am avut curiozitatea să-i întreb: de câte ori ai folosit acest spray ? Cei mai mulţi nu-l folosiseră niciodată. Unii, l-au folosit accidental.
Dar am văzut pe cineva care l-a folosit pentru a-l testa pe câini. Toate animalele vizate au părăsit zona. A rămas lângă noi un singur câine. Acesta şi-a continuat drumul alături de noi şi timp de vreo 6 ore, cât a durat tura respectivă, nu ne-a părăsit, devenind un tovarăş credincios de drumeţie. Evident, încă din timpul turei, colegul meu a regretat gestul său de a-şi testa spray-ul.
Aş putea vorbi şi despre restul sistemelor de autoapărare împotriva câinilor. Dar concluzia este aceeaşi. O proporţie covârşitoare dintre câini este paşnică. Sau, ca s-o spun direct, am văzut mai puţine jigodii printre câini, decât printre oameni. Aceştia din urmă sunt mai periculoşi şi necesită o abordare dificilă. Tocmai de aceea, mai bine să vorbim despre câini.
Câinii
După experienţa mea cu Zoro, dar şi din întâlnirile întâmplătoare cu alţi semeni de-ai lui, am constat că elementele de psihologie canină sunt descrise cel mai bine în cartea “Dresajul câinelui de companie” (scrisă de Gabriel Cocu). De aceea, ceea ce v-a urma o să fie extras din această carte. Dacă veţi citi acest articol, veţi ajunge să înţelegeţi câinii şi comportamentul lor.
Pentru a fi de ajutor celor care nu au avut niciodată un câine, între fragmentele profesioniştilor, voi strecura câteva sfaturi personale.
Câinii sunt animale de grupă ce acceptă conducerea impusă de un exemplar dominant. Din punct de vedere canin, ordinea în grupă nu poate fi bazată decât pe relaţia de dominare şi subordonare, relaţie care are meritul de a ţine grupul închegat. Acest fapt implică existenţa unui conducator şi stabilirea unei ordini ierarhice.
În activitatea grupei, conducătorul îşi menţine cu fermitate poziţia. El este cel ce iniţiază jocuri, dă semnalul pentru vânătoare, mănâncă primul, îşi apără teritoriul personal, montează primul femelele în călduri, îşi protejează hrana şi grupa cu orice preţ.
Sfat: învăţaţi să recunoaşteţi şeful haitei. Haita nu va ataca niciodată dacă şeful nu stabileşte acest lucru. Totuşi, dacă o să se hotărască să vă acorde atenţie, urmăriţi-i mişcările. Dacă nu sunt semne de atac, nu vă faceţi griji; nici haita nu va ataca.
Atenţie! Faptul că un câine latră, nu înseamnă că atacă. Înseamnă doar că nu este mut. Iar dacă un câine nu latră, nu înseamnă că nu o să atace. Înseamnă doar că nu are nimic de spus. Citind mai departe, veţi afla cum arată un câine care atacă.
Totuşi, în cazul unui atac în haită, toată atenţia trebuie îndreptată spre şeful haitei. Dacă îl descurajaţi să atace sau îl speriaţi, problemele sunt ca şi rezolvate. Ca să vă asiguraţi, ţineţi legătura vizuală cu şeful haitei până vă depărtaţi suficient. Atitudinea haitei vă va spune exact momentul când aţi ieşit din teritoriul lor.
(va urma)
Foto: jesse.millan
Adăugat în 
Etichete: 
